Ziua de 8 septembrie a fost una de sarbatoare pentru locuitorii din comuna Corod, mai exact ”Ziua Comunei Corod”. Aflat la a 3-a editie, evenimentul a fost unul de pomina si asta pentru ca autoritatile locale au impletit lansarea Monografiei Comunei Corod cu lansarea unor volume de poezii ale profesorului C. Oanca, momente urmate de impartirea unui numar de 70 de Biblii, oferite de Consiliul Local cetatenilor. ”Aceasta monografie reprezinta munca de peste 40 de ani a lui Ioan Lefterescu, Dumnezeu sa-l odihneasca, munca preluata de Costache Pintilie si finalizata cu ajutorul Consiliului Local care a tiparit aceasta munca intr-o carte”, a declarat primarul comunei Corod Vasile Carjeu. Dupa acest scurt discurs al primarului corodean a urmat o extraordinara slujba sustinuta de 7 preoti si corul bisericii.
Petrecerea a continuat
Dupa deschiderea sarbatorii, pe stadionul din comuna, elevii scolilor din Corod, au sustinut un frumos program artistic cu care au incantat pe toti cei prezenti. Pe langa toate acestea copii, dar si cei mai vastnici, s-au bucurat de caruselul adus la acest eveniment, de mici, bere si tot felul de articole expuse spre vanzare de comerciantii prezenti pe stadionul din comuna. ”Ma bucur ca multi dintre locuitorii din comuna noastra au avut o atitudine favorabila fata de invitatia noastra si au participat in numar mare si cu mic cu mare la sarbatoarea comunei de care trebuie sa fim mandri”, a adaugat Vasile Carjeu, primarul Corodului. :n momentele ce au urmat, Roberta Chicos, detinatoare a numeroase premii nationale a sustinut un recital de muzica populara. Nici dupa acest moment petrecerea de ”Ziua comunei C1orod” nu s-a incheiat deoarece a urmat un spectacol artistic de muzica populara sustinut de Gheorghe Turda, Stefania Rares, Cornelia si Lupu Rednic si Elisabeta Turcu. Si pentru ca evenimentul sa se incheie asa cum se cuvenea, administratia locala a oferit celor prezenti un magnific foc de artificii. Asadar, dupa distratia de pe 8 septembrie 2008, corodenii viseaza deja la urmatoarea petrecere inchinata ”Zilei comunei Corod”.