Prof. înv. preşc. Oancea Daniela
Ed.Lungu Geanina
Grădiniţa cu PP „CAMIL RESSU”,GALAŢI
Grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului în societate. Această situaţie îl aşază într-un cadru nou prin dimensiunile şi conţinutul său. Aici copilul face cunoştinţă cu activităţi şi obiecte care-i stimulează gustul pentru investigaţie şi acţiune, îl provoacă să se exprime şi îi propune, incipient, angajarea în relaţiile sociale de grup.
Evaluarea este menită să estimeze progresele de învăţare şi să certifice capacităţile şi competenţele formate, să identifice ceea ce copilul nu a înţeles sau nu stăpâneşte. În acelaşi timp, vizează să descopere disfuncţiile din procesul de predare-învăţare-evaluare, să distingă sursele erorilor, să certifice calitatea predării şi învăţării, având o funcţie reglatoare asupra acestora.
Evaluarea sumativă în activitatea din grădiniţă intervine, în cele mai multe cazuri, pe lângă evaluările de la sfârşitul semestrului, la sfârşitul unei componente tematice care se desfăşoară pe o perioadă mai mare de timp, când se revizuiesc cunoştinţele, deprinderile, abilităţile dobândite de la evaluarea iniţială şi până în prezent, cu scopul de a întări şi stabiliza noile componente achiziţionate. Prin probele de evaluare sumativă se realizează o măsurare a nivelului de cunoştinţe, capacităţi, abilităţi şi pe baza acesteia se diagnostichează procesul de asimilare a noilor conţinuturi, formarea deprinderilor specifice fiecărui domeniu experienţial. Astfel, informaţiile strânse, prelucrate şi valorificate, indică măsura stadiului atins de copil în pregătirea sa pe o anumită secvenţă de învăţare.
În pedagogia modernă se caută în mod permanent dezvoltarea de metode, tehnici şi instrumente care să ajute, să mobilizeze şi să sprijine copilul în procesul de învăţare. Metodele tradiţionale pentru activităţile preşcolare pot fi astfel îmbinate cu metode complementare. Pe lângă informaţiile obţinute prin metodele tradiţionale de evaluare, se pot aplica şi alte procedee care să contrabalanseze răspândirea în exces a testelor, devenite de acum clasice, şi care să evalueze copiii fără să ţină seamă de contextul de învăţare. Astfel, se pot aplica: interviul, enunţurile incomplete, invetigaţia, jocurile de rol, dramatizările, evaluarea cu ajutorul calculatorului, jocurile didactice, concursurile, competiţiile, chestionarele, confecţionarea de portofolii, pliante, postere, albume şi, nu în ultimul rând, proiectul în sine.
În acest fel, proiectul a devenit o metodă alternativă şi complementară de învăţare şi evaluare, puternic motivantă pentru copii. El vizează aspecte teoretice şi practice din variate domenii, implică un volum sporit de activităţi şi permite respectarea particularităţilor de vârstă ale preşcolarilor prin includerea elementelor ludice. Evaluarea prin metoda proiectelor la vârstele timpurii poate fi utilizată în toate formele ei (iniţială, continuă şi sumativă), însă, datorită duratei mari de timp în care se derulează proiectul, poate fi un instrument pentru evaluarea sumativă, implicând şi multe elemente de autoevaluare. Astfel, proiectul poate fi privit atât ca desfăşurare propriu-zisă a procesului învăţării, cât şi ca produs final al acestuia.
În derularea proiectelor se pot utiliza variate forme de evaluare. De exemplu, pentru proiectele tematice „Viţa de vie”, „Roşia şi ardeiul”, „Mărul şi para”, „Crizantema şi tufănica” evaluarea se poate realiza prin proiectul „Bogăţiile toamnei”, ce se poate concretiza printr-un concurs interactiv copii-părinţi, desfăşurat în prezenţa invitaţilor, se pot realiza albume, pliante, postere, expoziţii etc.
Proiectul este un proces şi în acelaşi timp un produs. Aşadar, prin metoda proiectelor la vârstele timpurii sunt evaluaţi atât educatoarea, prin portofoliul prezentat, harta, atragerea şi implicarea în proiect a altor persoane, şi nu în ultimul rând înseşi rezultatele copiilor, cât şi copiii, chiar de la începutul proiectului, prin întrebările pe care le pun pentru întocmirea inventarului de subiecte şi care le trezesc interesul, care stabilesc cantitatea de cunoştinţe şi aşteptările. Nu educatoarea fixează graniţele a ceea ce trebuie să ştie copilul, ci el singur stabileşte cât poate şi cât vrea să înveţe.
Prin metoda proiectelor, evaluarea copiilor verifică formarea următoarelor capacităţi şi cunoştinţe:
- Însuşirea unor tehnici de investigaţie şi utilizare a „bibliografiei”, a calculatorului, a unor aparate de laborator;
- Găsirea unor soluţii simple de rezolvare a problemelor;
- Colectarea, sortarea, inventarierea, pregătirea, manipularea materialelor de lucru;
- Implicarea în rezolvarea unor situaţii apărute;
- Capacitatea de a observa şi a-şi alege metode de lucru, colaboratorii, echipa;
- Capacitatea de a măsura şi compara rezultatele la care ajunge el însuşi, faţă de cele iniţiale (autoaprecierea);
- Capacitatea de a utiliza tehnici simple de lucru;
- Capacitatea de a-şi utiliza cunoştinţele în contexte noi.
Pentru o evaluare cât mai corectă se stabileşte, în funcţie de natura activităţilor de învăţare, strategia de evaluare, respectiv:
- Ce evaluăm? (lista de întrebări, proiectul, procesul de învăţare, partenerii);
- Cum evaluăm? (forme de evaluare);
- Rolul educatoarei (de partener, ghid, evaluator continuu);
- Stabilirea standardelor de evaluare.
Educatoarea îşi pune amprenta asupra tuturor operaţiilor evaluării prin propria-i personalitate, prin elaborarea instrumentelor de evaluare, prin capacitatea de a discerne esenţialul şi de a înţelege subiecţii examinaţi. Obiectivitatea, corectitudinea, completitudinea evaluării depind de competenţa şi formarea ei profesională. De fapt, rezultatele obţinute nu sunt cele redate în grafice sau cuprinse în scheme, ele se manifestă în viaţa de zi cu zi a copilului, în comportamentul, atitudinea, relaţiile sale cu cei din jur şi cu mediul înconjurător, experienţele acumulate oferindu-i acestuia satisfacţia de „a fi învingător”.
Aşdar, metoda proiectelor este o foarte bună strategie de organizare, desfăşurare şi evaluare a procesului educaţional din grădiniţă.
BIBLIOGRAFIE:
V. Preda, Metoda proiectelor la vârstele timpurii, Editura Miniped, Bucureşti, 2005.
V. Preda, Educaţie pentru ştiinţă,Editura Prodidact, Bucureşti, 2000.
Revista Învăţământul Preşcolar nr. 3-4 /2006, Bucureşti.
