Apa infestată cu fecale se numeşte „San Terra Aqua”, a fost îmbuteliată la Vălenii de Munte şi distribuită de Kaufland, informează Observatorul Prahovean.
Administratorul firmei SC Sorelis Oill Import Export SRL din Vălenii de Munte dezminte informaţia. Acesta ne-a contactat pentru a lămuri problema, despre care, spune el, este o lovitură a concurenţei. „Sunt mâhnit de ce a apărut în presă, acum o oră s-a ridicat alerta pe produsul meu şi marfa va fi repusă în vânzare. S-au făcut probe de laborator pe care le-am trimis la Laboratorul de Cercetare Alimentară din Bucureşti. Rezultatele au ieşit foarte bune. S-a făcut analiza apei într-un laborator neacreditat. Am solicitat la DSV Braşov proba martor, dar nu o mai aveau pentru că au luat o singură sticlă. Nu este adevărat că s-au găsit materii fecale în apă”, ne-a spus Ion Călinescu, managerul SC Sorelis Oill Import Export SRL din Vălenii de Munte.
Deşi directorul DSV Prahova a refuzat să facă publică denumirea apei plate infestată cu fecale, retrasă din magazinele din Prahova, observatorulph.ro a aflat denumirea produsului şi a producătorului.
Este vorba de apa de masă plată marca „San Terra Aqua”, îmbuteliată la peturi de 2 litri de societatea SC Sorelis Oill Import Export SRL din Vălenii de Munte. Firma din Prahova a livrat apa masă la depozitul central Kaufland din Ploieşti, după care a fost distribuită în reţeaua de magazine din ţară (Ploieşti, Braşov, Galaţi).