Asociația „G.A.L Tecuci”, în parteneriat cu Primăria Comunei Poiana, Complexul Muzeal Banu Nicorești, Asociația Culturală Enciclopedia Dacica, Asociația Culturală Tomis, organizează în perioada 19-21 august 2022 Festivalul Dacic „Piroboridava”, la sediul muzeului tecucean și în situl arheologic de la Poiana.
Așezarea geto-dacică Piroboridava (Poiana) a fost una dintre cele mai importante așezări dacice din afara spațiului ocupat de romani. Poziția sa strategică, dar și priceperea locuitorilor au făcut din acest loc un adevărat centru de comerț. Schimburile comerciale intense dintre barbari și lumea greco-romană sunt astăzi documentate prin descoperirile arheologice prezente în muzeul tecucean, unde pot fi găsite monede, podoabe, ceramică, arme și alte artefacte care demonstrează efervescența economică a așezării și a regiunii pe care o domina. Situl arheologic a fost cercetat din perioada interbelică de către Vasile Pârvan și continuând cu Alexandru Vulpe, Silvia Teodor sau Nicu Mircea. Cercetările au dovedit existența unei comunității antice importante și a unui sistem social complex.
Scopul reconstituirilor istorice care prezintă personaje din lumea dacică și romană, atelierelor tematice, precum și lecții de istorie vie, este acela de a valorifica istoria locală și a atrage atenția asupra acestui sit arheologic, marginalizat și aproape uitat de prea mult timp.
Vă invităm să luați contact cu personaje, arme, ierarhii sociale, echipamente, unelte, tehnologii și meșteșuguri antice aduse la viață de către pasionații de istorie ai asociațiilor de reconstituire prezente la acest festival, cu stilul lor de viață, cu societatea antică și să parcurgeți o adevărată călătorie în timp.
Accesul este gratuit. Proiectul este finanțat de Asociația G.A.L. Tecuci și susținut de Primăria Comunei Poiana, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” și Complexul Muzeal Banu – Nicorești, in cadrul proiectului „Promovarea și conservarea siturilor arheologice locale din teritoriul GAL Hissarya și Asociația GAL Tecuci”, finanțat în cadrul submăsurii 19.3 „Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală”.