ASOCIAŢIA “DEZVOLTARE ZONALÃ TECUCI”
GRUPUL DE ACŢIUNE LOCAL “TECUCI”
Programul Naţional de Dezvoltare Ruralã AXA 4 LEADER
MÃSURA 421 „ Implementarea proiectelor de cooperare”
Data publicării: 21.08.2014
Numărul de referinţă al sesiunii cererii de proiecte pe măsura 421 „ Implementarea proiectelor de cooperare” – 03/08.2014
Tip Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Masura 421 sunt:
Beneficiarii eligibili pentru finanțare în cadrul măsurii 421 din cadrul PNDR sunt:
Grupuri de Acţiune Locală beneficiare ale Măsurii 431 – Sub-măsura 431.2 “Funcționarea Grupului de Acțiune Locală, dobândirea de competențe și animarea teritoriului” care au încheiat contract de finanțare cu APDRP în cadrul acestei submăsuri;
Alte persoane juridice organizate în conformitate cu abordarea LEADER care își desfășoară activitatea pe teritoriul unui Grup de Acțiune Locală beneficiar al Măsurii 431 – Sub-măsura 431.2 “Funcționarea Grupului de Acțiune Locală, dobândirea de competențe și animarea teritoriului”, care are încheiat contract de finanțare cu APDRP în cadrul acestei sub-măsuri.
Fondurile disponibile pentru Masura 421, în aceasta sesiune sunt de: 10.000 euro.
Suma maxima nerambursabila care poate fi acordata pentru finanțarea unui proiect din cadrul Masurii 421 este de 200.000 euro.
Depunerea proiectelor pentru masura 41.322 se va face la sediul GAL Tecuci, din comuna Cosmeşti, str. Principala nr. 92, județul Galaţi, până în data de 12.09.2014, în intervalul orar 09:00 16:00.
Solicitantul de finanțare trebuie sa îndeplineasca cerințele de conformitate și eligibilitate menționate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent acestei masuri ce poate fi accesat pe situl www.galtecuci.ro, www.apdrp.ro.
Sesiunea este deschisa in perioada 21.08.2014 – 20.09.2014.
Termenul limita de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferenta acestei masuri este: 20.09.2014 , ora 16:00.
Pentru informații suplimentare ne puteti contacta la:
www.galtecuci.ro
Email:gal@galtecuci.ro
Telefon : 0722.858.110, 0744.858.110
Fax: 0336.818.990
La sediul GAL Tecuci puteti consulta varianta electronica (suport CD/DVD) sau pe suport tipărit informațiile detaliate aferente măsurii 421 Implementarea proiectelor de cooperare.