Prima pagină / Ultimele stiri / Tecuceanul Laurențiu Chirvăsuță a fost ales în funcția de Vicepreședinte al Senatului României

Tecuceanul Laurențiu Chirvăsuță a fost ales în funcția de Vicepreședinte al Senatului României

Senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă a fost ales în funcţia de Vicepreşedinte ale Senatului României începând cu data de 1 februarie 2012. Această poziţie a fost deţinută până în prezent de către Cristian Diaconescu, actualul ministru de externe al României.

Laurenţiu Chirvăsuţă s-a născut pe 5 ianuarie 1965, la Tecuci. Este inginer, absolvent în anul 1989 al Facultăţii de Construcţii din cadrul Institutului Gh. Asachi din Iaşi. Din 1989 a activat ca inginer în domeniul public şi apoi director general al unei companii de construţii de prestigiu.

În ceea ce priveşte activitatea politică, în perioada 2004-2007 a fost, concomitent, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Tecuci, vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Galaţi şi consilier judeţean al aceleiaşi formaţiuni politice. Între anii 2005 şi 2008 a fost membru în Consiliul Naţional al PSD. În 2008 a fost ales senator în colegiul uninominal 1 din judeţul Galaţi din partea PSD. Din 2009 a condus filiala municipală a PSD Tecuci.

A fost unul din cei care au fondat la începutul anului 2010 partidul Uniunea Naţională pentru Progresul României, fiind vicepreşedinte la nivel naţional al acestui partid.

Noul vicepreşedinte al Senatului este orientat spre politici de stânga, de combatere a sărăciei, şi pentru politici de dezvoltare economică.

În anul 2010, senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă îşi reafirma programul său politic, pentru care a obţinut votul:

Din punct de vedere politic, am crezut intotdeauna in

(1) politici sociale tintite pentru grupurile vulnerabile si si solidaritate sociala si

(2) politici economice destinate sa creasca durabilitatea economiei si sa produca locuri de munca.

În 2008, senatorul Chirvăsuţă a cerut încrederea votanţilor, afirmând responsabilităţile pe care le considera aboslut necesare pentru un senator:

Ce trebuie să facă senatorul dumneavoastră?

• Să nu uite niciodată de unde a plecat

• Să se implice efectiv în rezolvarea problemelor comunităţii care l-a ales

• Să asculte şi să soluţioneze pe cât posibil necazurile oamenilor din zona sa electorală

• Să iniţieze legi sau amendamente menite să contribuie la ridicarea nivelului de trai a celor mulţi din colegiul unde a candidat şi a fost ales

În noua sa calitate, senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă doreşte să se ridice la înălţimea responsabilităţii funcţiei în care îl înlocuieşte pe colegul său de partid, actualul ministru de externe Cristian Diaconescu.

‘În calitate de vicepreşedinte al Senatului, am responsabilitatea de a face tot ce ţine de mine pentru a reprezenta aici toţi românii care doresc să revenim la o bună funcţionare a societăţii. Noi, politicienii, trebuie să răspundem nevoilor societăţii pentru că politica nu este un joc al funcţiilor şi onorurilor. Politica ne pune în mâinile şi minţile noastre responsabilitatea ţării noastre şi viitorul copiilor noştri. De aceea, până acum, nu am fost un politician de televiziune sau de discursuri, ci unul care a preferat să îşi ţină cuvântul faţă de alegătorii săi. Românii au nevoie de politicieni responsabili, mai mult decât orice altceva.’

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *