Gălăţenii au remizat în deplasare, la Cluj, scor 1-1, prea puţin pentru a reuşi să sară de pe locul retrogradabil ocupat în acest moment UNIVERSITATEA CLUJ – OŢELUL GALAŢI 1-1 (1-1) Meci disputa...
După ce au reuşit să cucerească titlul de campioni în ediţia 2010-2011 a Ligii I, intrând atunci automat în grupele Ligii Campionilor, gălăţenii se pot gândi din nou la cea mai de preţ competiţie inte...
După victoria obţinută cu Astra în ultimul joc de campionat, Oţelul are şansa să scape de locul retrogradabil pe care-l ocupă în acest moment, în cazul în care va reuşi să se impună împotriva contraca...
Gata cu ghinioanele, cu vina pe soartă, lipsă de şansă sau arbitraj. Oţelul a reuşit să câştige în ciuda cursului jocului şi respiră aerul victoriei după zece meciuri consecutive de anestezie. Chiar d...
Astăzi, la stadion, a avut loc o importantă conferinţă de presă, în cadrul căreia fostul preşedinte al Oţelului şi actualul primar al Galaţiului, Marius Stan, i-a predat ştafeta lui Narcis Răducan, ac...
Fotbaliştii de la Oţelul Galaţi nu au mai câştigat din prima etapă, astfel că vor juca sub o presiune imensă în această seară. Şi-au făcut singuri zilele amare, după nouă meciuri negre la rând, fără v...
Tragerea la sorţi a partidelor din optimile de finală ale Cupei României va avea loc în această după-amiază, cu începere de la ora 16:00. Oţelul va fi cap de serie, la fel ca şi în şaisprezecimi, dato...
La ora jocului cu FC Braşov se vor împlini 141 de zile de la ultima victorie a roş-alb-albaştrilor pe teren propriu. Gălăţenii au câştigat ultima oară cu Universitatea Cluj, scor 2-0, pe 12 mai, în an...
Gălăţenii au reuşit prima victorie în mandatul lui Viorel Tănase, 1-0 cu Sportul la Bucureşti, în şaisprezecimile Cupei României şi s-au calificat în optimi. Jocul a fost unul anost, cu un adversar mu...